Antena 3 CNN Actualitate Noua escrocherie din România care îi lasă faliți pe bătrâni. "Mamaie, ia și spune bogdaproste!"

Noua escrocherie din România care îi lasă faliți pe bătrâni. "Mamaie, ia și spune bogdaproste!"

Gabriel Dano
<1 minut de citit Publicat la 16:45 16 Sep 2022 Modificat la 16:45 16 Sep 2022
bregh
Sursa foto: Pixabay.com

Bărbatul în vârstă de 62 de ani ar fi intrat în casa bunicuței octogenare și, profitând de neatenția acesteia, i-ar fi sustras din portofel suma de 4.000 de lei, potrivit IPJ Buzău.

"Din cercetări s-a stabilit faptul că în ziua de 9 iunie, bănuitul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Vaslui, sub pretextul de a-i oferi bani de pomană, ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate, i-a înmânat o bancnotă de 200 de lei pentru a o schimba în 2 bancnote de 100 de lei şi profitând de neatenţia acesteia i-ar fi sustras din portofel suma de 4.000 de lei", se arată într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres..

Când a văzut că a fost jefuită bătrâna a mers imediat la Poliție. Totul s-a petrecut pe 11 iunie, iar în cursul zilei de 15 septembrie poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Galați și Brăila, l-au depistat pe bărbatul bănuit de furt și l-au reținut pentru 24 de ore.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt calificat şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

×
Etichete: escrocherie
x close