Noile înregistrări,
difuzate de Mihai Gâdea, în ediţia de duminică a emisiunii "Sinteza zilei", confirmă că ar fi avut loc o infracţiune, susţine Norica Nicolai.
Aceasta a adăugat, la Sinteza Zilei, că anchetatorii ar trebui să facă tot posibilul să descopere unde sunt banii despre care se vorbeşte în înregistrări.
"Avem o confirmare a existenţei unei infracţiuni, chiar dacă într-o tentă mai prudentă, în momentul de faţă", a afirmat europarlamentarul Norica Nicolai.
Şi europarlamentarul Mircea Diaconu crede că cei care se ocupă de caz ar fi trebuit să depună eforturi mai mari pentru a stabili ce s-a întâmplat cu banii.
"Un scenariu demn de Naşul", a adăugat mai adăugat Mircea Diaconu, care e de părere că, în spatele personajelor principale care apar în dosar, sunt alţii despre care încă nu se ştie nimic.