Antena 3 CNN Actualitate Noi reguli pentru românii care locuiesc la o altă adresă decât cea din buletin. Polițiștii au voie să aplice amenzi | Legea a intrat deja în vigoare

Noi reguli pentru românii care locuiesc la o altă adresă decât cea din buletin. Polițiștii au voie să aplice amenzi | Legea a intrat deja în vigoare

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 00:00 14 Iun 2023 Modificat la 10:22 14 Iun 2023
carte identitate
Noi reguli pentru cei care care locuiesc la o altă adresă decât cea din buletin! Polițiștii au voie să aplice amenzi | Legea a intrat deja în vigoare Sursa foto: Profimedia Images

Legislația privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate a fost modificată. Potrivit noii legi, cei care locuiesc la o altă adresă decât cea din cartea de identitate sunt obligați ca, în 15 zile, să își facă mutația. În caz contrar, polițiștii pot aplica amenzi. Actul normativ a intrat în vigoare la 10 iunie.

“Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”, se arată în lege.

Persoanele care nu respectă regula pot primi amenzi cuprinse între 40 și 80 de lei.

Ordonanța stabilea și stabilește în continuare și obligația de a cere, în termen de 15 zile, eliberarea unui nou act de identitate în cazul schimbării domiciliului. De fapt, schimbarea domiciliului este una dintre situațiile în care apare obligația de solicitare a eliberării unui nou act de identitate, alături de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, cazul deteriorării acestuia, când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului, în cazul schimbării sexului etc.
 
Practic, odată cu reformularea prevederilor existente, OUG stabilește obligația de remediere a neconcordanței dintre adresa din acte și cea la care se locuiește efectiv (dar și înscrierea în cartea de imobil) și în cazul stabilirii reședinței la o adresă, nu doar a domiciliului, scrie avocatnet.ro.

Mai mult decât atât, începând de acum, în lege nu se mai vorbește despre mutarea la o nouă adresă, ci de locuirea la alte adrese decât cea din actul de identitate.

×
Etichete: carte identitate
x close