Antena 3 CNN Actualitate Noi probleme pentru Cristian Popescu-Piedone. Fostul primar al Sectorului 4 a intrat în atenția ANI pentru conflict de interese

Noi probleme pentru Cristian Popescu-Piedone. Fostul primar al Sectorului 4 a intrat în atenția ANI pentru conflict de interese

1 minut de citit Publicat la 09:24 14 Sep 2016 Modificat la 09:24 14 Sep 2016
piedone agerpres.jpg
Foto: Agerpres

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către fostul primar al sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu-Piedone, a infracţiunii de conflict de interese, existând indicii că acesta ar fi semnat acorduri şi autorizaţii de funcţionare pentru societăţi administrate de copiii săi.

Potrivit unui comunicat al ANI transmis miercuri AGERPRES, în perioada 2013 - 2015, Piedone a semnat, în calitate de primar, şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii de funcţionare pentru "God Trust Enterprises'' SRL, "Sport Team Kart'' SRL şi "Chocoland'' SRL, ca urmare a cererilor formulate şi semnate olograf de către copiii acestuia, asociaţi şi administratori ai societăţilor comerciale.

"Mai mult decât atât, începând cu anul 2013, SC Sport Team Kart SRL, societate administrată de către fiul persoanei evaluate, a încheiat patru contracte cu Administraţia Domeniului Public Sector 4, instituţie subordonată Consiliului Local Sector 4, pentru ocuparea unei suprafeţe de 400 mp, însă, în urma măsurătorilor efectuate, a rezultat că aceasta ocupă suprafaţa de 2.234 mp", mai arată ANI.

În acest context, ANI a sesizat PÎCCJ pentru efectuarea de cercetări cu privire la săvârşirea de către Piedone a infracţiunii de conflict de interese.

×
x close