Deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a prezentat la sediul DIICOT, unde a declarat că are dovezi care atestă faptul că medicul Mihai Lucan a făcut trafic cu organe la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.
„Am adus în faţa procurorilor anti-mafia noi probe zdrobitoare despre traficul de organe practicat de Mihai Lucan şi mafia lui. Chiar în interiorul Institutului de Urologie şi Transplant Renal există registre medicale care atestă faptul că domnul Herlea şi domnul Ivaşcu şi-au vândut rinichii. Mai mult, profesorul Lucan a minţit în faţa anchetatorilor, spunând că acei pacienţi, pentru că aşa erau consideraţi în clinică, ar fi intrat cu afecţiuni urologice. De fapt, s-au întocmit nişte acte false, nişte diagnostice false, care ascundeau de fapt adevărata intenţie a profesorului Lucan, adică aceea de a lua acei rinichi şi de a-i trafica la cetăţenii străini pe care i-a indicat Iulian Iacob în autodenunţul din 2005”, a susţinut Ungureanu.
Deputatul USR a afirmat că la Institutul de Urologie şi Transplant Renal au existat cazuri de trafic cu organe de la donatori aflaţi în moarte cerebrală.