Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un tânăr de 29 de ani, din Vaslui, conducea un autoturism pe DN 15 D, în localitatea Poienari, din direcția Roman-Vaslui, într-o succesiune de curbe, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând într-o lizieră aflată pe partea dreaptă a direcției sale de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un copac.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, scrie stiri-neamt.ro. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.