Autorii acestui studiu susţin că nivelul mărilor va continua să crească cu până la 7,6 - 9 metri faţă de limita prezentă. Predicţiile alarmante se bazează pe presupunerea că nivelurile de dioxid de carbon vor rămâne aceleaşi ca şi cele din prezent, lucru care este posibil însă să se schimbe, informează dailymail.co.uk.
Circa 600 de milioane de persoane trăiesc în prezent în localităţi situate la maximum 10 metri deasupra nivelului mării, generând până la 10% din produsul global brut.
Efectele combinate ale ridicării nivelului mărilor, creşterii populaţiei şi coborârii solului vor duce, până în 2070, la triplarea numărului de persoane care vor fi expuse riscului de a fi inundate.
Cercetătorii spun că nivelul actual al mărilor creşte la un ritm dublu faţă de perioadele dintre epocile de gheaţă.