Guvernul are aproape gata proiectul legii salarizării prin care sunt prevăzute modificări, în medie de aproape 20%, pentru toate categoriile de bugetari, majorări pe care executivul vrea să fie aplicate în etape până în 2020. Potrivit proiectului consultat de Gândul, până în 2020 este preconizată o creştere de doar 100 de lei a salariului minim, care ar urma să ajungă la 1.350 de lei. De asemenea, documentul prevede o îngheţare a actualizării pensiilor magistraţilor, parlamentarilor şi corpului diplomatic până la aplicarea integrală a legii. Creşterea cu doar 100 de lei a salariului minim în următorii patru ani nemulţumeşte sindicatele care trebuie să prezinte până luni un punct de vedere pe proiectul Guvernului, scrie Gândul.
Cel mai mic salariu de bază în sectorul bugetar ar urma să fie, în 2020, de 1.350 de lei, iar cel mai mare de 20.250 de lei, pentru funcţia cu cea mai mare reponsabilitate în stat, raportul dintre salariul minim de bază şi cel maxim fiind de 1 la 15. Potrivit proiectului elaborat de guvern modificările salariale sunt generate de eliminarea suprapunerilor datorate majorărilor salariului minim, eliminarea diferenţelor salariale pentru aceeaşi funcţie care desfăşoară aceeaşi activitate, refacerea corelaţiilor între funcţii din domenii de activitate şi creşterile salariale de anul trecut.