Cald, frig, din noiembrie zăpadă, iar în decembrie - viscol. Aşa arată prognoza pentru acest final de an. Dacă astăzi e frig, pe finalul lunii ne aşteaptă temperaturi de 25 de grade Celsius. Vor fi ultimele zile călduroase. În noiembrie vine zăpada, iar în decembrie - viscolul.
Frigul ne-a luat prin surprindere zilele acestea şi am sărit direct din tricou în cojoc. Totuşi, căldura nu ne-a părăsit cu totul. Pe finalul lunii, temperaturile vor fi mai prietenoase iar în estul ţării termometrele vor arăta chiar şi 25 de grade.
Ultima lună de toamnă va debuta cu temperaturi plăcute. În primele zile vom avea şi maxime de 20 de grade, în timp ce în nopţile reci, în depresiuni, termometrele ar putea arăta şi -10 grade.
Tot în noiembrie vom vedea şi prima zăpadă din această iarnă. Temperaturile vor scădea noaptea sub pragul de îngheţ, în toată ţara. Lapoviţa şi ninsorile vor apărea spre sfârşitul lunii.
Românii îşi vor scoate hainele groase odată cu luna decembrie, când numai în zilele foarte calduroase vor fi mai mult de 15 grade. Prima lună de iarnă vine şi cu ninsori viscolite care vor dura mai multe zile la rând. Cei mai afectaţi vor fi cei care locuiesc în zonele de câmpie. Acolo şi în depresiuni, temperatura va coborî noaptea chiar şi sub zece grade Celsius.
Maximele următoarelor trei luni
Octombrie
maxime - 25 de grade Celsius
Noiembrie
maxime - 20 de grade Celsius
Decembrie
maxime - 15 grade Celsius
Pentru informaţii complete despre avertizări şi starea vremii, accesaţi site-ul meteoplus.ro.
Observator