"Procedural, am schiţat cu viceprimarii, am făcut schiţa bugetului pe care o propunem consilierilor generali.
În câteva zile, ei vor da forma finală a acestei schiţe, adică alocarea financiară pe fiecare din direcţiile primăriei şi instituţiile subordonate, directorii Direcţiilor şi instituţiilor subordonate vor încadra diversele tipuri de cheltuieli şi acel buget va ieşi în dezbatere publică", a spus, luni, primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Dan a anunţat tăieri în acest an
Edilul a anunțat şi o serie de reduceri în acest an.
"Reducem substanțial banii pe festivaluri, târguri, decorațiuni și alte asemenea. Bugetul pentru aceste evenimente a fost în 2019, anul de dinainte de pandemie, de peste 200 de milioane de lei.
Pentru 2021 e de câteva milioane de lei pentru evenimente culturale de notorietate. (...) Renunțăm pentru acest an la achiziții de autovehicule, nu este o prioritate pentru noi, nu alocăm bani pentru noi statui, după cum știți a fost o tradiție a ultimilor 10 ani să se aloce 10-20 de milioane pentru noi statui, nu alocăm bani pentru campanii publicitare", a spus edilul.
Nicușor Dan a spus că, în acest an, cheltuielile de personal vor fi plafonate la nivelul celor din 2020, iar banii pentru instituțiile din subordine scad, în unele cazuri, chiar și de 100 de ori.
"Propun să renunțăm la o parte importantă a stimulentelor financiare, cum ar fi banii pentru aniversarea a 25 de ani de căsătorie, propun însă să păstrăm alte stimulente, cum este cel pentru reducerea abandonului școlar. (...) Este un buget al credibilității, pentru că ne-am asumat niște lucruri, plătim datoriile, e un mesaj pentru toți partenerii noștri", a mai spus Dan.
Nicuşor Dan: Am găsit datorii din 2019
Totodată, edilul a declarat că a găsit multe facturi neplătite ale Primăriei Bucureşti, unele din anul 2019.
"Am găsit facturi neplătite din primăvara lui 2019 care au fost eşalonate de mai multe ori, am avut discuţii cu furnizori de servicii care mi-au spus ca li s-a propus eşalonarea datoriilor şi de fiecare dată primăria nu s-a ţinut de cuvânt.
Am avut discuţii cu mai mulţi oameni care mi-au spus că nu mai vor să lucreze cu Primăria Capitalei", a mai spus edilul Nicuşor Dan.