Problemele cu care se confruntă RADET sunt mai complicate decât strict datoria istorică faţă de ELCEN, fiind necesară o redimensionare şi o retehnologizare a regiei, iar ELCEN, care produce mai mult decât e necesar, are nevoie, la rândul său, de o regândire a activităţii, apreciază preşedintele Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, membru în Consiliul General al Capitalei.
"Problema RADET e mai complicată decât datoria către ELCEN şi presupune atât o regândire a activităţii ELCEN, care produce mai mult decât e necesar, cât şi o redimensionare a structurii RADET, CET-uri, conducte şi retehnologizarea companiei. E adevărat că pe termen scurt trebuie găsită o soluţie prin care datoria să fie stinsă. Dar răspunderea trebuie asumată în primul rând de Primăria Generală şi de Gabriela Firea şi pe termen scurt, şi pe termen lung", a scris el, pe Facebook.
Nicuşor Dan a subliniat că, în cazul în care nu vor fi aplicate soluţii pe termen lung, se vor acumula noi datorii, "alţi primari generali vor pasa răspunderea la Guvern'' şi se va lăsa generaţiilor viitoare un sistem de încălzire învechit şi costisitor.
"Gabriela Firea încearcă să păcălească bucureştenii că vinovat pentru situaţia în care nu vor mai avea apă caldă şi căldură e Guvernul. Firea nu vrea să rezolve problema RADET - dacă ar fi vrut ar fi numit nişte directori competenţi acolo - ci să deconteze altcineva decât PSD previzibila criză a agentului termic. Primarul general se preface şi că anii de administraţie incompetentă şi coruptă ai lui Sorin Oprescu, susţinut de PSD, n-au existat", a adăugat el.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a dat vineri asigurări că bucureştenii vor avea apă caldă şi căldură, precizând că luni se va întâlni cu toţi factorii responsabili implicaţi. Ea a menţionat că situaţia apărută la RADET şi ELCEN este şi problema Guvernului, care trebuie să creeze cadrul legal pentru achitarea datoriei istorice.
"Subvenţia pentru RADET este plătită la zi, iar Primăria Capitalei este pregătită în acest moment să achite în totalitate facturi de 13,1 milioane lei, bani pentru care aşteaptă ridicarea de către ELCEN a popririi din contul Escrow", a arătat Gabriela Firea.
Ea a amintit că în această săptămână a făcut apel la membrii Guvernului să se implice în rezolvarea situaţiei problematice dintre RADET şi ELCEN, precum şi în găsirea unor soluţii urgente pentru a asigura necesarul financiar în cazul celor două instituţii.
"Primarul general a explicat în scrisoarea deschisă adresată Guvernului că nu se poate pune în pericol întreg bugetul Primăriei Capitalei pentru şcoli, grădiniţe, spitale, pentru proiectele de infrastructură şi alte nevoi urgente, pentru a plăti în două - trei luni o datorie istorică de 10 - 15 ani pe care o au aceste unităţi economice", a precizat PMB, într-un comunicat.