Antena 3 CNN Actualitate Nicușor Dan îi îndeamnă pe români să meargă la vot: „Alegerile de duminică sunt cele mai importante dintre cele pe care le-am avut”

Nicușor Dan îi îndeamnă pe români să meargă la vot: „Alegerile de duminică sunt cele mai importante dintre cele pe care le-am avut”

R.M.
2 minute de citit Publicat la 15:55 29 Noi 2024 Modificat la 15:55 29 Noi 2024
nicusor dan
Nicuşor Dan a mai afirmat că este important ca aceste alegeri şi dezbaterea lor să nu ducă la o nouă ruptură în societatea românească / FOTO: Hepta

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, i-a îndemnat vineri pe români să meargă la vot, la alegerile parlamentare de duminică, să se informeze și să voteze pentru acele partide care nu pun în discuţie apartenenţa României la Uniunea Europeană şi NATO.

Nicușor Dan a mai precizat că românii au așteptări și că „autorităţile şi clasa politică le întorc spatele.”

„Mulţi dintre noi suntem preocupaţi de alegerile pe care urmează să le facem împreună pentru România şi în contextul ăsta cunoaştem situaţia. Ştim toţi că sunt instituţii în România care nu funcţionează şi nu e o surpriză că am mai văzut câteva zilele astea pentru că promovările în instituţii nu se fac pe competenţe, se fac pe aranjamente, ştim, de asemenea.

Ştim că instituţiile încalcă legea. Nu a fost o surpriză să vedem instituţii care încalcă legea. Ştim că în România e corupţie şi românii se întâlnesc cu corupţia la toate nivelurile. Şi mai ştim că românii au aşteptări şi faţă de aşteptările astea de multe ori şi autorităţile şi clasa politică le întorc spatele. Şi asta este situaţia.

Există o ancoră pe care se bazează şi stabilitatea şi securitatea şi democraţia, şi economia din România şi ancora asta este apartenenţa la Uniunea Europeană şi la NATO. Şi multe din lucrurile pe care le-am spus şi pe care românii le cunosc ar fi mult mai rele dacă România nu ar fi în Uniune şi nu ar fi în NATO”, a declarat, vineri, Nicuşor Dan.

Nicușor Dan: „Alegerile de duminică sunt cele mai importante dintre alegerile pe care le-am avut”

Edilul a mai declarat că alegerile de duminică sunt cele mai importante de până acum.

„De aceea, îndemnul meu pentru duminică este ca oamenii să meargă la vot, să se informeze şi să voteze pentru acele partide care nu pun în discuţie apartenenţa noastră la Uniunea Europeană şi la NATO, dacă se poate pentru cele mai democratice dintre ele. Pentru că alegerile de duminică sunt cele mai importante dintre alegerile pe care le-am avut sau le vom avea în cursul acestui an”, a afirmat primarul Capitalei.

El a mai afirmat că este important ca aceste alegeri şi dezbaterea lor să nu ducă la o nouă ruptură în societatea românească.

„Cred, de asemenea, că este important ca aceste alegeri şi dezbaterea din jurul lor să nu ducă la o nouă ruptură în societatea românească. Pentru ca o societate să funcţioneze este important ca ea să cunoască preocupările fiecăreia din categoriile sale sociale, iar aceste categorii să fie în dialog. Vă invit, deci, ca fiecare dintre noi să înţelegem şi punctul de vedere al celuilalt, pentru a nu face o nouă ruptură în societate”, a mai declarat Nicușor Dan.

×
x close