Antena 3 CNN Actualitate Nicuşor Dan dă înapoi în scandalul taxelor pentru parcare. Primarul Capitalei vrea tarif unic

Nicuşor Dan dă înapoi în scandalul taxelor pentru parcare. Primarul Capitalei vrea tarif unic

Radu Tiliță
1 minut de citit Publicat la 10:46 20 Sep 2022 Modificat la 10:46 20 Sep 2022
Nicuşor Dan dă înapoi în scandalul taxelor pentru parcare. Primarul Capitalei vrea tarif unic
Sursa foto: Antena 3

În centru, bucureştenii ar putea plati 5 lei pe oră, iar la periferie preţul s-ar dubla astfel încât să existe o taxă unitară în tot oraşul.

Schimbările nu se opresc aici.

Pentru zona centrală, Municipalitatea pregăteşte o nouă regulă

După o lună în care Municipalitatea a susţinut că orice şofer bucureştean care parchează şi nu plăteşte, trebuie drastic sancţionat, primarul Capitalei face un pas în spate şi spune că la nivelul oraşului ar trebui să avem un cost unitar pe locul de parcare indiferent de zona în care parcăm.

Taxa de parcare în centrul Bucureştiului ar putea ajunge la jumătate

Dacă acum, o oră de parcare valorează 10 lei în centrul oraşului, suma s-ar putea înjumătăţi, însă cu o condiţie.

"La fel ca în toate oraşele, în zona centrală, ai două variante. Fie ai un tarif prohibitiv, vorbim în Bucureşti de cinci străzi care au un tarif de 10 lei, ori o limitare de timp", a declarat Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei.

Mai exact, sursele noastre din Primăria Municipiului Bucureşti, susţin că se discută despre varianta prin care taxa ar putea ajunge la jumătate pentru un timp limitat de două ore.

După cele două ore, maşina ar trebui scoasă din inelul central.

Nicuşor Dan a anunţat că deja există un consens pe această reducere de tarif la nivelul consiliului general, însă măsura ar putea fi aplicată peste câteva luni după ce este pusă în dezbatere publică şi votată de consilierii generali.
 

×
x close