Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat, vineri, că "mascaţii" i-au percheziţionat copilul în ghiozdan, când acesta pleca la şcoală, şi că dosarul de abuz în serviciu confirmă că el este client "de serviciu" al procurorilor şi al "inchiziţiei publice" din "regimul Băsescu".
"Copilul meu a fost percheziţionat în ghiozdan, plecând la şcoală la ora 7 dimineaţa, i-a fost dat jos rucsacul de către mascaţi şi a fost verificat fiecare caiet, dacă nu cumva e ceva incriminatoriu. A fost lăsat să plece fără haină la el, s-a speriat teribil copilul meu", a declarat Nicuşor Constantinescu.
Întrebat de ce crede că i-a fost deschis acest dosar, Constantinescu a spus că 2014 este an electoral, iar el este client "de serviciu" al procurorilor.
Pe de altă parte, Nicuşor Constantinescu a spus că nu se poate opera în România de cancerul la prostată de care suferă, "tehnologia" medicală necesară în acest scop fiind disponibilă doar în SUA şi, din câte ştie el, în unele ţări europene.
Informaţiile au fost prezentate vineri, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.
Informaţiile au fost prezentate vineri, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.
Şeful Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, urmărit penal pentru abuz în serviciu, va fi cercetat, în continuare, în libertate, a decis definitiv, vineri, Curtea de Apel Bucureşti, care a hotărât şi ca şeful RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, să fie eliberat.
În cazul lui Constantinescu, instanţa a respins contestaţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), prin care s-a cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă.
Constantinescu este acuzat că ar fi împiedicat controale ale Curţii de Conturi la Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi ar fi creat astfel un prejudiciu de 30 de milioane de euro, prin faptul că nu a emis, respectiv prelungit certificate de urbanism şi autorizaţii de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două firme.
Vineri, în momentul în care Nicuşor Constantinescu a ieşit din sală, mai multe persoane care l-au însoţit la instanţă au blocat accesul presei, pentru ca jurnaliştii să nu îi poată pune întrebări. Acţiunea oamenilor lui Constantinescu s-a desfăşurat chiar în faţa jandarmilor, care nu au intervenit în niciun fel. În urma acestui incident, cel puţin o cameră de filmat a fost distrusă.
Constantinescu este urmărit penal şi în alt dosar al DNA, fiind acuzat că "şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro)".