Antena 3 CNN Actualitate Mesajul lui Ruslan, un sanitar de la morga din Nicolaev, către prietenii din Crimeea: "Familia mea se ascunde în pivniță din cauza voastră. Monștrilor!"

Mesajul lui Ruslan, un sanitar de la morga din Nicolaev, către prietenii din Crimeea: "Familia mea se ascunde în pivniță din cauza voastră. Monștrilor!"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 12:34 07 Mar 2022 Modificat la 12:51 07 Mar 2022
reportaj CNN
Sursa foto: CNN

Camera surprinde, succesiv, ororile luptelor.

Un vehicul rusesc, cu bine-cunoscutul - de acum - "Z" imprimat pe caroserie, a fost carbonizat.

Ocupanții săi au fost uciși sau capturați. Resturi de proiectile zac alături, iar soldații ucraineni arată ziariștilor efectele personale ale rușilor - cu numele imprimate pe ele.

Mai departe, în josul drumului, echipa filmează un tanc rusesc abandonat, capturat de localnici.

Merge doar înainte, fără a putea întoarce. Echipajul n-a avut această problemă: a fugit unde a văzut cu ochii.

Nicolaev este bombardat regulat de ruși cu rachete "Grad" iar civilii cad victime.

Spitalul din Nicolaev: puțini pacienți, cei mai mulți au murit în urma rănilor

La spital, o altă dimensiune a dramei: un bărbat rănit la cap este coborât din ambulanță și dus cu targa.

Un alt bărbat, în vârstă, are o leziune greu de privit, tot la cap.

Iar o femeie în scaun cu rotile povestește cum a căzut casa pe ea.

Salvatorii au tras-o afară și a ajuns aici. 

Alți pacienți nu sunt, deocamdată, în acest spital.

Ceilalți răniți aduși aici au murit.

Atenție, galeria de imagini următoare vă poate afecta emoțional!

Morga din Nicolaev: 50 de cadavre, dintre care 20, incinerate de rachetele rusești

"Rachetele, care aparent au muniție cu dispersie, par să cadă peste tot: în stradă, pe mașini, în grădinile de zarzavaturi", menționează jurnalistul CNN.

La morgă, numărul cadavrelor continuă să crească.

Cel puțin cincizeci de corpuri neînsuflețite erau păstrate aici, la momentul filmării reportajului.

Douăzeci au venit gata incinerate, după un atac rusesc cu rachete la Oceakovo.

Mulți dintre cei decedați sunt oameni în vârstă, care au supraviețuit Uniunii Sovietice, însă nu și războiului pornit de Vladimir Putin.

Reportajul lui Nick Paton Walsh îl prezintă pe Ruslan, asistent medical, care lucrează de 13 zile la rând, de când a început invazia.

Rulsan, sanitar la Nicolaev: "Putin e adevăratul fascist. Când se va opri?"

Ruslan este din Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2014, unde propaganda de stat continuă să numească războiul din Ucraina o "operațiune specială pentru de-nazificare"

"Înțelegi, sunt din Crimeea iar prietenii mei care trăiesc acolo cred că așa este. Și trebuie să le spun foștilor mei prieteni - m-ați trădat, îl sprijiniți pe Putin, care este adevăratul fascist. Familia mea se ascunde în pivniță din cauza voastră, monștrilor. Vă spun, e înspăimântător de privit. Prietenii mei din Kiev, Harkov și Sumy se ascund și ei în subsoluri, pentru că sunt bombardați de rachete rusești. Când se va opri?"

×
x close