Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, e nemulţumit de modul în care sunt implementate programele gândite de specialiştii săi şi ameninţă cu inspecţii severe. Nicolăescu a anunţat că pe lângă programele naţionale de sănătate, vor fi verificate şi spitalele publice. Ministrul a anunţat controale ample în spitalele din fiecare judeţ. Nicolăescu s-a arătat nemulţumit de modul în care se desfăşoară programele naţionale de sănătate: cel de diabet, cel oncologic, cel de transplant şi post-transplant.
Nicolăescu spune că s-au acordat foarte mulţi bani sistemului sanitar, iar rezultatele nu sunt pe măsura investiţiilor. În urma acestor controale, ministrul va primi câte un raport din fiecare judeţ şi va încerca corectarea defiecienţelor din sistem.
Antena 3