Ministrul
Sănătăţii susţine că în România nu există o criză
a medicamentelor din import. În urma anunţurilor alarmante
referitoare la existenţa acestei probleme, Eugen Nicolăescu a cerut
un control la importatori şi distribuitori. Rezultatul verificărilor
l-au condus însă pe ministru la concluzia că anunţurile
prinvind criza medicamentelor nu au fost decât o formă de
presiune asupra Ministerului. În replică, reprezentanţii
importatorilor spun că ministrul a verificat stocurile deja
existente şi nu s-a interesat de preţul actual al medicamentelor de
import.
Săptămâna
trecută, distribuitorii şi importatorii de medicamente au anunţat
că înregistrează importante pierderi financiare, din cauza
cursului leu-euro, şi au cerut ministrului recalcularea preţurilor
în funcţie de noile rate de schimb valutar.
Antena 3