Eugen Nicolăescu are în vedere trei proiecte de lege care să reformeze sistemul sanitar. Cel mai important, şi care a fost deja supus dezbaterii publice, se referă la salarizarea medicilor în regim de performanţă. O premieră pentru sistemul sanitar o reperezintă faptul că până la sfârşitul anului viitor, parcul de ambulanţe din România va fi înnoit integral, spune ministrul Sănătăţii. Maşinile vor fi dotate cu echipamentele necesare unor intervenţii rapide şi performante, inclusiv cu sisteme de comunicare şi GPS.
Eugen Nicolăescu consideră necesară continuarea investiţiilor în sistemul de sănătate. În opinia ministrului sănătăţii acest lucru ar stopa plecarea medicilor români în străinătate. Eugen Nicolăescu a participat, sâmbătă, la inaugurarea blocului operator de la spitalul de urgenţă din municipiul Petroşani.
Antena 3