Unul dintre cei mai vânaţi infractori din România, Nicoară Mihali, ajunge joi în faţa instanţei. El urmează să fie cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere de bunuri.
Suspectat că face parte din reţeaua "Excavatorul" a celor care aduceau utilaje furate din străinătate, el a fost prins la Borşa, în Maramureş, în urmă cu patru zile.
De numele lui Nicoară Mihali se leagă numeroase acuzaţii. La numai 22 de ani, are un cazier stufos, cu şapte dosare penale. Acuzat de lovire, vătămare corporală gravă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, distrugere şi trafic de utilaje grele, a fost dat în urmărire generală după un incident petrecut luna trecută.
În 5 august mai precis, a intrat într-o maşină a poliţiei cu un autovehicul de teren şi, în ciuda focurilor de armă trase împotriva lui, a reuşit să fugă. Ulterior, el a fost căutat peste tot de zeci de poliţişti, mascaţi şi jandarmi din judeţele Maramureş, Suceava, Satu Mare şi Bihor.
În luna iulie, în urma unei razii efectuate de poliţie în oraşul Borşa, Mihali a intrat intenţionat cu maşina sa într-o dubă a Poliţiei, după care a reuşit să fugă. Mihali şi-a petrecut o parte din vară pe litoral. Poliţiştii l-au reperat pe raza judeţului Constanţa. A reuşit să scape din nou, trecând de barajul poliţiştilor.
Cu aproximativ o săptămână înainte de a fi prins, mai precis la 5 septembrie, Nicoară Mihali zis Bandriş, a reuşit să scape din nou, trecând de un baraj al poliţiei, pe DN 18, în Pasul Prislop, după ce a tras mai multe focuri în oamenii legii.
În august 2008, a fost implicat şi într-un scandal în localitatea maramureşeană Crăciuneşti, unde a distrus bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată din localitate şi l-a bruscat pe cantonier. Într-un alt caz, Mihali a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce a atacat cu o arma neletala un alt tânăr, iar pe o adolescenta de 17 ani din Borşa a lovit-o cu maşina în timp ce încerca să fugă de la locul faptei.
De asemenea, Mihali a fost implicat, tot în 2008, într-un scandal izbucnit la Borşa, când şase poliţişti au fost atacaţi cu pietre de un grup de 15 localnici din care făcea parte şi acesta.
A fost prins abia duminică, în casa iubitei sale din Borşa, şi se află, momentan, în arestul Poliţiei Judeţene Maramureş. Pe numele lui există deja un mandat de arestare pentru 29 de zile, emis în lipsă de Tribunalul Maramureş.
Antena 3