Antena 3 CNN Actualitate Semnal de alarmă tras de ministrul Sănătăţii: Transportul în comun, focar de COVID

Semnal de alarmă tras de ministrul Sănătăţii: Transportul în comun, focar de COVID

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 08:30 27 Oct 2020 Modificat la 08:30 27 Oct 2020
o_1elkblqglhdf1msv1amu1n211721b.jpg
Sursa foto: Hepta

Acesta susţine că sunt tot mai mulţi cei care ignoră regulile de distanţare socială, mai ales în mijloacele de transport în comun şi cere Poliţiei şi Jandarmeriei să facă verificări.

"Noi avem o transmitere. Focarele se dezvoltă apoi în comunitate, în transmitere liberă. Sunt locuri unde se produce infectarea – și, din evaluările noastre, sunt evenimente private, transportul în comun de navetiști sunt cele mai importante – și sunt locuri unde se fac focarele, unde merg acești oameni care coboară din acele autobuze, acei oameni care se întorc de la acele evenimente", a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, luni seara, potrivit b1.ro.

Tătaru: Poliţia, Jandarmeria şi DSU să facă verificări

Potrivit demnitarului, problema intervine acolo unde oamenii din locurile menţionate mai sus nu poartă mască de protecţie şi nici nu respectă distanţa fizică recomandă de medici în pandemie.

"Aici intervine partea a doua, în care cineva trebuie să verifice aceste lucruri, iar conform Legii 55, avem Poliţie, Poliţie locală, Jandarmi, DSU şi Pompieri", a subliniat şeful de la Sănătate.

COVID-19 în România

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.844 de noi cazuri de COVID și 79 de decese.

Potrivit GCS, până luni în România au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus şi 6.470 de morţi din această cauză.

În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.726. Dintre acestea, 823 sunt internate la ATI.
 

×
x close