”În perspectiva datei de 15 mai sunt vești încurajatoare, dar suntem pe panta ascendentă. Ne trebuie 7-10 zile, până în două săptămâni, să vedem dacă avem un număr de creștere, iar apoi alte două săptămâni să vedem că scădem.
Există riscul prelungirii stării de urgență, dar sper să menținem distanțarea socială. Recomand ca de 1 mai să se respecte regulile de izolare voluntară.”, a spus Nelu Tătaru, la România TV.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.906 persoane.
Alte 23.012 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 143.834 de teste.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 490 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, polițiștii și jandarmii au dat amenzi în valoare de 10.239.120 de lei.