Antena 3 CNN Actualitate Negocierile pentru Cupru Min se prelungesc. Statul vrea garanţii pentru investiţii de mediu

Negocierile pentru Cupru Min se prelungesc. Statul vrea garanţii pentru investiţii de mediu

<1 minut de citit Publicat la 19:35 06 Apr 2012 Modificat la 19:35 06 Apr 2012
Negocierile pentru Cupru Min se prelungesc. Statul vrea garanţii pentru investiţii de mediu
Foto: enational.ro
Reprezentanţii Ministerului Economiei şi ai Oficiului pentru Participaţiile Statului şi Privatizării în Industrie negociază şi la această oră clauzele contractului pentru privatizarea Cupru Min cu reprezentanţii companiei Chevron.

Potrivit Mediafax, negocierile se prelungesc deoarece statul insistă ca investitorul să deschidă un cont escrow în sumă de mai multe zeci milioane euro, pentru a se asigura că investiţiile de mediu vor fi realizate. O altă condiţie la care partea română nu renunţă este publicarea contractului.

Discuţiile pentru încheierea contractului au început joi seara şi au continuat pe tot parcursul zilei de vineri, când expiră termenul limită pentru încheierea contractului.
   
Potrivit sursei citate, în contractul de vânzare-cumpărare a Cupru Min vor fi incluse, ca şi clauze care nu pot fi negociate, prevederi prin care cumpărătorul trebuie să îşi asume obligaţia de a realiza investiţiile pentru protecţia mediului, dar şi investiţii suplimentare pentru supraînălţarea barajului Valea Şesei şi reabilitarea drumurilor existente şi realizarea unor drumuri noi.
    
La începutul săptămânii trecute, firma canadiană Roman Copper Corp. a câştigat licitaţia pentru preluarea Cupru Min Abrud la preţul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane euro.
 


×
Etichete: chevron
x close