Incompatibilitatea se plăteşte suplimentar - aşa au convenit marţi reprezentanţii sindicatelor şi cei ai Ministerului Muncii. Bugetarii cărora le este interzis prin lege să obţină alte venituri în afara profesiei vor primi sporuri. Este cazul, spre exemplu, al magistraţilor care vor fi şi ei cuprinşi în grila unică de salarizare.
Grupul de lucru a analizat variantele de ierarhizare a propunerilor venite de la ministere. Pentru că erau diferenţe majore între grile, s-au stabilit trei niveluri de referinţă.
Reprezentanţii grupului de lucru vor să stabilească exact cine şi în ce condiţii va primi sporuri salariale pentru a elimina inechităţile din sistem. Poliţiştii şi magistraţii sunt printre cei care au solicitat sporuri de confidenţialitate, de fidelitate, de doctorat sau salariu de merit.
Situaţia sporurilor se va discuta săptămâna viitoare, când sunt aşteptate dispute aprinse.
Antena 3