Antena 3 CNN Actualitate Reacţia NATO după noile fragmente de dronă găsite în Tulcea

Reacţia NATO după noile fragmente de dronă găsite în Tulcea

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 21:08 13 Sep 2023 Modificat la 21:08 13 Sep 2023
loc impact a doua drona tulcea
Sursa foto: Antena 3 CNN

Oficialii NATO au anunțat că monitorizează, alături de autoritățile române, situația.

Ambasadorul României a informat miercuri, în cadrul reuniunii ordinare a Consiliului Nord-Atlantic, despre continuarea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii portuare ucrainene din apropierea României. El i-a informat pe Aliați că au fost identificate, pentru a treia oară, pe teritoriul României fragmente de drone similare celor folosite de Rusia.

"Autoritățile române rămân în alertă și desfășoară o anchetă completă. NATO nu deține informații care să indice vreun atac intenționat al Rusiei împotriva teritoriului aliat.

NATO este solidară cu aliatul nostru, România. Secretarul General a vorbit cu președintele Iohannis în weekend și continuăm să monitorizăm situația în strânsă legătură cu autoritățile române", a transmis purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White.

Citeşte şi: Reacția MAE după găsirea resturilor unei a treia drone în județul Tulcea: șeful misiunii diplomatice a Rusiei, convocat de urgență

Fragmentele găsite miercuri la Nufăru, în județul Tulcea, sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă, potrivit primelor date ale Ministerului Apărării Naționale.

×
x close