Tribunalul Galaţi a decis, de asemenea, să menţină măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în cazul celor doi.
Sentinţa de condamnare la închisoare nu este definitivă nici pentru Nati Meir şi nici pentru fiul acestuia.
Nati şi Or Meir au fost cercetaţi pentru fapte de corupţie. În cazul lui Nati Meir acuzaţia este de trafic de influenţă în formă continuată, fiind vorba despre două fapte, una în cursul anului 2009 şi alta în martie - aprilie 2010.
În cazul lui Or Meir, acuzaţia este de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, o faptă fiind comisă în martie - aprilie 2010, iar alta în aprilie 2010.
Cei doi au fost eliberaţi din închisoare pe 11 aprilie 2011, după ce au stat în arest preventiv aproape un an, perioadă care va fi dedusă din pedepsele aplicate.
Procurorii DNA Galaţi îl acuză pe Nati Meir că, în 2008, în calitate de deputat, a pretins de la o denunţătoare 50.000 euro spunându-i că va interveni pe lângă judecători din Tribunalul Galaţi pentru ca aceştia să dispună eliberarea ei din arest în dosarul în care era judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune.
De asemenea, în cursul anului 2009 şi în lunile martie-aprilie din 2010, Nati Meir, prin intermediul fiului său, ar fi pretins suma de 65.000 euro de la cinci denunţători, cărora le-a spus că va interveni la magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceştia să dispună judecarea lor în libertate şi, ulterior, condamnarea la pedepse cu suspendarea executării, în două dosare în care sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune, respectiv complicitate la luare de mită.
Într-un alt dosar, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe fostul deputat la şapte ani de închisoare cu executare, pentru înşelarea mai multor persoane, cărora le promitea că le dă sume de bani împrumut în schimbul unor garanţii.
Nati Meir mai are o condamnare la patru ani de închisoare într-un alt dosar, pentru înşelarea mai multor persoane cărora le promisese locuri de muncă în Israel.