Antena 3 CNN Actualitate Nati Meir rămâne în arest 29 de zile, sub acuzaţia de înşelăciune (VIDEO)

Nati Meir rămâne în arest 29 de zile, sub acuzaţia de înşelăciune (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 21:07 20 Oct 2009 Modificat la 21:07 20 Oct 2009
Nati Meir rămâne în arest 29 de zile, sub acuzaţia de înşelăciune (VIDEO)
După mai multe ore de audieri, Tribunalul Bucureşti a decis, marţi seară, menţinerea lui Nati Meir în arest pentru următoarele 29 de zile. Fostul candidat la Preşedinţie este acuzat de înşelăciune.

Judecătorii au admis, astfel, propunerea depusă de procurori procurorilor.

Decizia Tribunalului nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de către avocaţii lui Meir.

Nati Meir a fost reţinut după ce poliţiştii l-au prins în flagrant, în sediul său de campanie, când oferea bancnote de 500 de euro, pe care scria "specimen".




Doi dintre reclamanţii lui Meir au dat declaraţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Aceştia îl acuză că le-a cerut bani pentru a-i ajuta să primească împrumuturi de la bănci. Meir a luat banii dar reclamanţii nu au primit împrumuturile.

Nati Meir este acuzat şi de un alt bărbat că ar fi cerut şi primit bani pentru a-l ajuta cu un credit ipotecar.

Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au ridicat, din biroul lui Nati Meir, mai multe bancnote care ar fi aparţinut persoanelor înşelate, urmând ca, în urma unei expertize, să se stabilească provenienţa banilor şi dacă erau falşi.

Antena3.ro


×
Etichete: nati meir arest
x close