După o vacanţă în Franţa, fostul premier al României Adrian Năstase revine în lumea politică internă cu o postare pe blogul său. El aminteşte de ultimele discuţii de la guvern conform căroa Guvernul nu ?intenţionează să ia în calcul eliminarea impozitului forfetar în acest an, ci va încerca să nu majoreze impozitele principale începând cu 2010?. În acest context, Adrian Năstase aprecizaă faptul că nu se doreşte majorarea cotei unice sau a TVA, deşi susţine că are o perspectivă diferită cu privire la efectele benefice ale taxei unice.
El subliniază însă că ?eliminarea impozitului minim sau păstrarea sa nu ar trebui decisă politic, ci pe considerente exclusiv economice. Discutiile de natură politică sunt o problemă, cele privitoare la criză ? li care ar trebui să ne ocupe timpul, în principal ? sunt o altă problemă. Să nu cădem în capcana de a suprapune cele două planuri?, îndeamnă fostul premier.
Acesta notează că a fost cândva adeptul impozitului forfetar pentru domeniul hotelier. ?Ca în Franţa. De principiu sunt şi astăzi, însa, tot de principiu, consider că, pentru orice decizie, există timpul şi locul potrivit. Şi domeniul potrivit. Nu la grămadă. Eu nu sunt sigur că acestea sunt acum. Un număr foarte mare de firme au fost închise în ultimul an. Conform altor statistici, de la începutul anului au fost radiate peste 100.000 de firme. În mod evident, nu toate din cauza impozitului forfetar. Poate nici măcar majoritatea, dar cele care ofereau locuri de muncă, şi s-au închis din cauza acestui impozit reprezintp victime pe care cineva trebuie să şi le asume?.
Adrian Năstase mai aminteşte că se anunţă închiderea a alte peste 100.000 de firme, pâna la finalul acestui an.
?Poate unii dintre voi vor considera această previziune ca fiind părtinitoare, însă eu mă întreb dacă merită să riscăm? Am auzit şi opinia conform căreia, în lipsa unei alte surse de finanţare, nu se poate pune problema eliminării acestui impozit. Despre care surse de finanţare vorbim însă, caci ele se reduc treptat tocmai din cauza subiectului? Şi odată cu sursele de finanţare, dispar şi locurile de muncă, iar bugetul de stat riscă să fie împovărat de creşterea costurilor cu ajutorul de şomaj.
Sunt de acord cu faptul că România nu poate înfrânge în totalitate criza economică doar prin măsurile care sunt luate aici. Aşa cum evoluţia crizei a depins de factori externi, la fel va fi şi în cazul revenirii economice. Orice greşeală neforţată făcută însă de România se va deconta în luni, poate ani, de decalaj faţă de economiile puternice, care vor începe relansarea?, crede politicianul.
Antena3.ro