Antena 3 CNN Actualitate Năstase a fost audiat în dosarul Petromidia

Năstase a fost audiat în dosarul Petromidia

<1 minut de citit Publicat la 22:59 26 Mar 2007 Modificat la 22:59 26 Mar 2007
Năstase a fost audiat în dosarul Petromidia
Fostul premier Adrian Năstase a fost audiat luni în dosarul Petromidia. Discuţiile s-au axat pe legalitatea ordonanţei prin care s-a stabilit transformarea datoriei istorice a rafinăriei Petromidia, în valoare de 603 milioane de dolari, în obligaţiuni cu maturitate de şapte ani. Adrian Năstase a declarat la ieşirea de la audieri că ordonanţa a fost perfect legală şi că nu înţelege, în consecinţă, de ce a fost convocat de procurori.

La audieri este aşteptat luni şi deputatul conservator Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei în Guvernul Năstase. Adrian Năstase declara, în urmă cu un an, că ar trebui că, după finalizarea audierilor în cazul ordonanţei privind datoriile Petromidia, să se pregătească o acţiune penală şi împotriva preşedintelui Traian Băsescu care a promulgat acest act normativ după adoptarea lui în Parlament, scrie Rompres.

Antena3.ro

×
x close