Mai multe fotografii aeriene care prezintă geoglife bine conturate pe teritoriul Kazahstanului au fost dezvăluite de NASA. Structurile ar fi putut fi realizate acum 8.000 de ani, transmite
Agerpres citând 7sur7.be.
Ca și celebrele Linii Nazca din Peru, geoglifele din Kazahstan pot fi observate doar de sus, din cer. Ele se află în stepă, zonă despădurită și izolată din țară și se prezintă sub forme variate: pătrate, cruci, cercuri etc. Potrivit studiilor elaborate de Universitatea din Vilnius (Lituania) și cea din Kostanay (Kazahstan), structurile sunt alcătuite din mici movile de pământ și lemn cu diametrul între 90 și 400 de metri.
Deși nimic nu este oficial deocamdată, specialiștii afirmă că geoglifele ar fi putut fi realizate de civilizații vechi de acum 8.000 de ani, fie în scopul marcării teritoriului, fie pentru ritualuri.
The New York Times scrie că NASA se ocupă de această problemă și a solicitat astronauților de pe Stația Spațială Internațională (ISS) să facă noi fotografii ale zonei.
sursa: NASA
sursa: NASA
sursa: NASA