Dosarul
în care Dumnezeu a fost dat în judecată de un deţinut
din Timişoara a fost clasat de procurori, care au dispus
neînceperea urmăririi penale. Argumentul procurorilor:
Creatorul nu este o persoană reală şi nu are domiciliu. În
2005, Pavel Mircea, condamnat la 20 de ani de puşcărie pentru omor,
l-a dat în judecată pe Dumnezeu pentru că nu l-a apărat de
cele rele, aşa cum s-a spus la Botez, şi l-a lăsat pradă Satanei,
care l-a împins la omor. Mai mult decât atât,
deţinutul l-a acuzat pe Creator de luare mită şi înşelăciune
şi i-a cerut înapoi banii cheltuiţi pe lumânări şi
slujbe, pentru că nu au avut niciun efect.
Aceasta nu este
singura plângere ieşită din comun formulată de deţinuţi.
Ele sunt folosite mai mult ca pretext să mai iasă din penitenciar.
Antena 3