Rompetrol Rafinare a anunțat, duminică, faptul că al doilea angajat rănit în urma exploziei urmate de incendiu, de la Petromidia Năvodari, a murit.
Acesta fusese transferat anterior la o unitate medicală specializată din Germania.
Bărbatul a murit sâmbătă seara, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical.
”Toată susținerea noastră merge către familia colegului decedat”, anunță compania.
Numărul deceselor în urma exploziei de la Petromidia ajunge la trei.
Explozia a avut loc în data de 2 iulie la Rafinăria Petromidia din Năvodari. În urma exploziei, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite, două dintre ele fiind transferate, în 5 iulie, cu arsuri grave, de la Spitalul Floreasca din Capitală, la o clinică din Germania, cu un avion militar. Unul dintre ei a murit în 13 iulie, iar al doilea, după doar patru zile.