Antena 3 CNN Actualitate Muniție de război, descoperită într-un sat din Iași. Pirotehniștii au găsit 553 de proiectile

Muniție de război, descoperită într-un sat din Iași. Pirotehniștii au găsit 553 de proiectile

Maria Zărnescu
<1 minut de citit Publicat la 20:16 25 Mai 2021 Modificat la 20:16 25 Mai 2021
o_1f6i8cn7ujp1vv01ae41c531hh4b.jpg
Sursa foto: Hepta

Potrivit ISU Iași, echipajul pirotehnic a intervenit în localitatea Valea Ursului, comuna Miroslava, pentru asanarea unei suprafețe de teren, unde au fost descoperite cantități însemnate de muniție de război.

Misiunea a început luni și până în prezent au fost descoperite 553 de proiectile explozive de calibru 76 de mm, un proiectil perforant de calibru 47 de mm și 3 focoase.

Câteva elemente de muniție au fost scoase la suprafață în urma unor lucrări de excavare, iar persoanele care le-au observat au întrerupt activitatea până la sosirea pompierilor, sunând la numărul de urgență 112.

În zonă se fac lucrări pentru extinderea conductei de gaz, iar pirotehniștii au asanat o suprafață mare de teren.

La locul descoperirii elementelor de muniție, pirotehnicienii au asanat întreaga suprafață a lucrărilor de extindere a conductei de gaz, informează Mediafax.

Elementele de muniție au fost ridicate și depozitate în vederea distrugerii ulterioare. Misiunea de asanare va continua și în zilele următoare.

×
x close