Antena 3 CNN Actualitate Mugur Isărescu, predicţii despre viitorul economic al României

Mugur Isărescu, predicţii despre viitorul economic al României

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 23:56 02 Feb 2022 Modificat la 23:58 02 Feb 2022
Mugur Isărescu, predicţii despre viitorul economic al României

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a menţionat într-o prezentare făcută la o întâlnire cu ambasadoarea Franţei la Bucureşti şi reprezentanţi ai Mouvement des Entreprises de France International că prognozele indică o creştere economică de 4,5% pe an, în următorii doi ani, dar România are în continuare câteva vulnerabilităţi legate de creşterea inflaţiei din cauza crizei din energie, creşterea deficitului de cont curent, deficitul fiscal mare care trebuie rapid corectat şi creşterea datoriei publice chiar dacă este sub 40% din PIB, scrie ZF, citat de Mediafax.

El a menţionat că rezervele valutare ale României sunt suficiente pentru a face faţă unor şocuri externe.

Sistemul bancar este într-o poziţie bună, nivelul de adecvare al capitalului şi indicatorii de lichiditate fiind peste pragurile minime.

Băncile au avut în 2021 al şaptelea an consecutiv pe profit cu un ROE de peste 13% în primele 11 luni din 2021, când profitul net a ajuns la 7,5 mld. de lei.

×
x close