Întrebat dacă România este pregătită pentru cota unică de TVA şi impozit progresiv, în condiţiile în care au existat recomandări din partea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus:
"În an electoral orice discuție pe tema asta se duce în plan ideologic. Nu mai iese nimic şi se tulbură și anul electoral. Când aud de falimentul României cu un ochi plâng şi cu altul râd. Anul trecut au crescut rezervele cu 14 miliarde de lei.
Întrebați la Ministerul de Finanțe. Noi am mers pe ipoteza că ce s-a introdus este maximul pentru un an electoral. Așa am judecat noi.
Ajustarea sau consolidarea fiscală se va face gradual. E clar că nu societatea nu acceptă și mai ales în an electoral. Asta este țara în care trăim", a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
BNR vede inflația la 4,7% la sfârșitul lui 2024
Creșterea inflației la începutul anului nu este atât de pronunțată, pentru că se referă și la lunile februarie și martie.
Creșterea economică în ianuarie este diminuată categoric, însă apoi traiectoria (inflației, n.r.) va fi în jos", a estimat Mugur Isărescu, joi, într-o conferință de presă.
Banca Națională a României anticipează o inflație de 4,7% la finalul anului 2024.
Această prognoză a fost revizuită într-o ușoară scădere față de cea anterioară, de 4,8%.
În luna ianuarie a acestui an, rata anuală a inflației a urcat la 7,41%, comparativ cu 6,61% în decembrie 2023.
Creșterea inflației a venit în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare cu 7,36%, iar serviciile, cu 10,91%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.