Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice (GIP), Mugur Ciuvică, a spus, joi, că premierul Victor Ponta merita oarecum să fie trimis în judecată de DNA, pentru că nu a luat măsuri ca astfel de instituţii să nu mai comită abuzuri.
"Sunt sigur că într-un anumit sens, domnul Ponta merită ceea ce i se întâmplă, pentru că în trei ani şi jumătate, nici el personal, nici partidul lui, nici coaliţiile de guvernare nu au făcut nimic pentru a încerca să îngrădească posibilitatea instituţiilor de forţă din ţara asta de a comite abuzuri împotriva cetăţenilor obişnuiţi.
Acum i se întâmplă şi lui Ponta, dar trebuia să ia măsuri de trei ani şi jumătate, ca astfel de lucruri să nu se poată întâmpla", a spus preşedintele Grupului de Investigaţii Politice (GIP), Mugur Ciuvică, joi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
De asemenea, Ciuvică mai consideră şi că dosarul acesta premierul Ponta este unul "stalinist".
Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, alături de alte patru persoane, între care senatorul Dan Şova şi directorul Complexului Rovinari.
Potrivit DNA, la data faptelor, Ponta era avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel", în prezent prim-ministru, fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălarea banilor.