Antena 3 CNN Actualitate Motivele pentru care instanța supremă a schimbat total decizia în ancheta morții lui Ioan Crișan și a decis arestarea fiicei lui

Motivele pentru care instanța supremă a schimbat total decizia în ancheta morții lui Ioan Crișan și a decis arestarea fiicei lui

Georgiana Murgilă
3 minute de citit Publicat la 10:26 15 Noi 2024 Modificat la 10:26 15 Noi 2024
Laura Crişan
Laura Oana Crișan, fiica milionarului asasinat cu bombă la Arad. Sursă foto: Facebook/ Laura Oana

Cei care ar fi executat asasinatul cu bombă de la Arad şi-ar fi luat măsuri de precauție în noaptea de dinaintea atacului, arată judecătorii de la Curtea Supremă în motivarea deciziei care a schimbat la 180 de grade soarta anchetei morții milionarului Ioan Crișan.

Judecătorii au analizat comportamentul ciudat din noaptea în care se presupune că a fost amplasată bomba în mașina afaceristului. Cei doi presupuși asasini plătiți au avut apeluri scurte şi repetate în acea noapte şi au fost localizaţi în zona locuinței lui Ioan Crișan. 

Relevantă este împrejurarea că, în noaptea de 28.05 – 29.05.2021 între cei doi inculpaţi au avut loc comunicări telefonice, respectiv un apel cu durata de 10 secunde la 23:18 şi două apeluri în intervalul 23:49-23:51, cu durata de 18 şi, respectiv 6 secunde, constatându-se că, la acele ore ambii inculpaţi se aflau în raza de acoperire a celulei GSM de la domiciliul victimei. Cele 3 apeluri telefonice au fost efectuate în condiţiile în care, cei doi
inculpaţi se despărţiseră în jurul orelor 20. (...) Se poate observa caracterul intempestiv al celor trei apeluri telefonice, frecvenţa neobişnuită, două apeluri la interval de 2 minute dar şi faptul că, dată fiind durata lor nu se puteau transmite decât informaţii scurte dar care, evident îi interesau pe ambii inculpaţi, se arată în motivarea judecătorilor instanței supreme.

Unul dintre acuzați, frizerul care este suspectat de faptul că ar fi asamblat acel dispozitiv exploziv cu care a fost ucis Ioan Crișan, le-a povestit anchetatorilor că ar fi fost intimidat sau amenințat cu o armă de către unul dintre presupuși asasini plătiți, din acest caz. La perchezițiile făcute în domiciliul celui care este suspectat că ar fi încercat să-l intimideze pe suspect s-a găsit o armă care era o replică fidelă a unei arme de foc.

Adrian Horodincă, cel care ar fi folosit acel pistol pentru a-l intimida pe frizer, pentru a nu-i denunța atunci când și-ar fi dat seama că acel dispozitiv exploziv nu ar fi fost folosit la demolarea unei construcții, așa cum pretinseseră  cei doi presupuși asasini plătiți, și-ar fi atins acest scop, subliniază chiar judecătorii de la Curtea Supremă în motivarea deciziei prin care au admis contestația formulată de Parchetul General față de decizia de primă instanță. Curtea de Apel București susținuse că nu există probe directe și suficiente astfel încât cei trei să fie acuzați de fapte atât de grave. 

Laura Crișan, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Pe 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crişan a murit, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Principala pistă a anchetei se referă la un asasinat la comandă.

Parchetul General susţine că atentatul a fost comandat de fiica milionarului şi pus în aplicare de cei doi complici ai femeii.

Astfel, conform anchetatorilor, cei doi complici au procurat, în mai 2021, un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă.

Mecanismul a fost plasat în autoturismul lui Ioan Crişan şi detonat de la distanţă.

„În fapt, s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă - procurată, deţinută, transportată şi folosită fără drept - şi l-au plasat în autoturismul victimei, iar la data de 29 mai 2021, ora 06,59, acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu din municipiul Arad”, transmitea Parchetul General într-un comunicat de presă.

×
Parteneri
x close