Artificiile din clubul Colectiv au fost montate ilegal şi greşit, spun judecătorii, iar pirotehnistul nu a înţeles nici acum gravitatea faptei sale.
"Patronii şi angajatul au arătat dispreţ faţă de viaţa celor aflaţi în club şi trebuie dat un exemplu pentru cei care se cred mai presus de lege şi de normele sociale", au adăugat magistraţii.
În motivarea arestării, magistraţii consideră că pirotehnistul ar fi direct vinovat pentru producerea incendiulului şi au decis că nu poate fi lăsat în liberatate pentru că ar putea pune din nou în pericol viaţa unor oameni.
Inculpatul denotă un grad foarte mare de indiferenţă şi o totală lipsă de respect faţă de integritatea fizică a altor persoane, (...) şi nici la acest moment, chiar în urma concluziilor raportului tehnico-ştiinţific, inculpatul nu conştientizează modalitatea defectuoasă de desfăşurare a activităţii sale. Rezultă că acest inculpat trebui exclus măcar temporar din societate. Este imperios necesară luarea acestei măsuri excepţionale şi prin raportare la imperativul ca inculpatul, specialist pirotehnist, să nu mai participe la desfăşurarea unor activităţi similare celor analizate în prezenta cauză.
Şi cei doi soţi care deţin firma care a asigurat spectacolul pirotehnic, reprezintă un pericol exterm pentru societate, se arată în motivarea instanţei. Daniela şi Cristian Niţă sunt acuzaţi de iresponsabilitate şi pentru că au îngreunat ancheta prin distrugerea şi modificarea de probe.
Inculpaţii au demonstrat că privarea lor de libertate este imperios necesară, tocmai pentru că se impune pentru o mai bună efectuare a anchetei penale pe care au încercat să o împiedice. (...) În cazul în care inculpaţii vor fi lăsaţi în libertate, este foarte posibil ca acesta să săvârşească din nou şi alte astfel de infracţiuni, având în vedere atitudinea lor de completă indiferenţă faţă de normele legale.
Magistraţii au considerat că gravitatea faptelor de care sunt acuzaţi patronii şi angajaţii firmei este motiv suficient pentru a decide arestarea preventivă.
Aceşti inculpaţi trebuie să fie învăţaţi că regulile de convieţuire socială sunt mai presus de propriul lor interes şi este necesar să li se arate că astfel de atitudini nu pot fi tolerate sau acceptate de către societate, reacţia normală a societăţii fiind aceea de a dori scoaterea, chiar şi temporară, din mijlocul ei a unor astfel de indivizi.
Judecătorii au precizat că inexistenţa unor antecedente penale, reprezintă o stare de normalitate şi nu constituie un motiv suficient pentru ca aceştia să fie lăsaţi în libertate.