Fetele traficate și exploatate sexual erau obligate stea în fața camerelor video, în sesiuni live, pe site-urile pentru adulți, nu mai puțin de 12 ore pe zi, doar cu o pauză de 5 minute. Aceasta este doar una dintre acuzațiile care au stat la baza prelungirii de arestare preventivă a celor 4 inculpați.
Pe 1 februarie se va judeca și contestația făcută de aceștia la decizia de prelungire a arestului preventiv.
Și frații Tate, dar și complicele lor, sunt acuzați că au constituit un grup infracțional organizat, încă de la începutul anului 2021. Din primele informații se pare că acest grup, format din cei patru, a vizat comiterea de infracțiuni atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul altor state, precum Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie.
Citește și: Fraţii Tate, aduşi din nou la DIICOT pentru percheziţia informatică: "Dovezile au fost fabricate"
Grupul se ocupa de trafic de persoane dar și de recrutarea tinerelor din Marea Britanie sau din America, transportate pe banii inculpaților în România, găzduite aici în imobile deținute de aceștia în județul Ilfov și obligate, sub presiuni inimaginabile, atât de cei doi milionari cât și de complicele lor, să producă conținut pornografic ore în șir, pe site-urile pentru adulți, pentru atragerea a cel puțin 1000 de urmăritori, notează procurorii DIICOT.
Este vorba despre mai multe victime care au depus plângere, inclusiv tânăra despre care Antena 3 CNN a dezvăluit că anterior acestui dosar ar mai fi depus o plângere penală la Poliția Ilfov, plângere care a stat însă ani buni în fișetul polițiștilor. Fata a reușit să fugă de acolo în luna octombrie, iar procurorii spun că aceasta a fost recrutată în luna august a anului 2021.