Antena 3 CNN Actualitate Motivul jenant pentru care un avion cu 300 de pasageri a fost nevoit să se întoarcă din drum după două ore de zbor

Motivul jenant pentru care un avion cu 300 de pasageri a fost nevoit să se întoarcă din drum după două ore de zbor

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 11:37 19 Apr 2023 Modificat la 11:37 19 Apr 2023
Avion pasageri
Motivul jenant pentru care un avion cu 300 de pasageri a fost nevoit să se întoarcă din drum după două ore de zbor Sursa foto: hepta

O aeronavă Boeing 777 a companiei Austrian Airlines, cu 300 de persoane la bord, a fost nevoită, luni, să se întoarcă din drum după doar două ore de zbor de la Viena la New York.

Motivul este cel puțin jenant. Cinci din cele opt toalete ale sale s-au defectat. Astfel, echipajul a decis să se întoarcă după ce a constatat că o problemă tehnică împiedica toaletele să tragă apa în mod corespunzător, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei.

El a precizat și că problema nu a mai apărut până acum pe zborurile Austrian Airlines. Avionul "cu probleme" a fost reparat și repus în funcțiune.

Citește și: Unde se duc, de fapt, deșeurile din toaleta avionului. Explicația unui pilot

Pasagerii afectați au fost reprogramați pe alte zboruri, potrivit theguardian.com.

×
Etichete: avion
x close