Moţiunea simplă pe Justiţie depusă de PSD la Camera Deputaţilor a fost adoptată, marţi, de plen cu 155 voturi "pentru", potrivit Agerpres.
Un număr de 60 de deputaţi nu şi-au exprimat votul. Moţiunea intitulată "Şi minciuna poate să ucidă" a fost dezbătută săptămâna trecută.
Cei 80 de semnatari ai moţiunii au solicitat demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună, după ce aceasta a afirmat în plenul CSM din data de 6 octombrie "că a minţit la CEDO" despre situaţia fondurilor alocate pentru penitenciare.
"La data de 14.06.2016, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, se prezintă în faţa CEDO, unde susţine şi depune un act privind măsurile care au fost luate şi cele care urmau a fi luate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor din penitenciare. După această prezentare, ministrul Justiţiei face afirmaţii în plenul CSM din data de 06.10.2016 susţinând că 'eu m-am dus şi am minţit la CEDO - şi spun bine minţit la CEDO - că eu am crezut că, dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... deci eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că, în realitate, în buget noi nu avem aceşti bani'. Declaraţia doamnei Prună este mincinoasă sub două aspecte: unul priveşte 'minciuna cu hârtia sub semnătura cuiva din statul român', cel de-al doilea că un înalt demnitar al statului român a minţit în faţa unui organism internaţional", se arăta în textul moţiunii.
Potrivit moţiunii, prin bugetul de stat aprobat de Parlament pentru anul 2016 pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor a fost alocată suma de 1.157.669.000 lei, iar suma de 71.855.000 lei reprezenta venituri proprii. De la aprobarea bugetului şi până în luna iunie au mai fost adoptate alte acte normative care să suplimenteze fondurile alocate, au explicat semnatarii.
"Cum puteau să aloce într-un an peste un miliard de lei pentru construcţia a şapte penitenciare când nu existau studii de fezabilitate? Cine a autorizat-o pe Raluca Prună să se prezinte la CEDO cu un act ce cuprindea informaţii false? Ce măsuri a luat prim-ministrul atunci când a luat la cunoştinţă de susţinerile false ale ministrului Justiţiei din 14 iunie 2016? Nu poate să pretindă că nu a ştiut, fiind vorba despre un act ce se înainta un organism internaţional, într-o speţă care afecta România. A fost obligat ministrul Justiţiei să revină la CEDO cu informaţiile corecte?", întreabă semnatarii moţiunii.
Documentul s-a referit, totodată, la reproşurile asociaţiilor profesionale ale magistraţilor cu referire la condiţiile concrete în care îşi desfăşoară aceştia activitatea.