"După opt săptămâni de chin şi de jale, am venit astăzi să ridicăm o piatră funerară pentru băiatul meu. Să rămână ceva în locul în care a murit el. Nu ne găsim locul, casa este goală. În fiecare zi şi noapte suntem în cimitir. Acolo e locul unde ne facem toate sărbătorile. Şi Crăciunul o să fie tot acolo, lângă băiatul nostru.
Nu ştim, ne întărşte fata pentru care mai luptăm. Dacă nu ar fi fost ea, noi nu cred că am mai fi fost.
Eu crec că dreptatea o să iasă. Copiii noştri nu au fost vinovaţi, au mers exact pe unde trebuie. Eu sper să se facă dreptate. Din imagini, nu erau pe partea carosabilă, mergeau exact pe marginea drumului.
Sincer, aş dori să primească pedeapsa pe viaţă. Şi părinţii lui să simtă ce simţim noi în momentul ăsta.
Lăsăm o piatră funerară cu înscrisuri făcute din suflet, de la noi pentru el. Ce a fost Sebi. Semnifică ce a fost Sebi în viaţa noastră. Nu prea cred că în ţara noastră putem să prevenim ceva, dar eu îmi doresc ca părinţii să fie cât mai aproape de copiii lor cât sunt în viaţă", a declarat Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian Olariu.
Vlad Pascu a fost arestat preventiv la Constanţa, după ce, în dimineaţa zilei de 19 august 2023, a lovit cu maşina un grup de tineri, pe drumul dintre Vama Veche şi 2 Mai, în timp ce conducea drogat.
În urma accidentului, Roberta Dragomir, în vârstă de 20 de ani, şi Sebastian Olariu, în vârstă de 21 de ani, au murit pe loc.