"Tiberiu Nițu trebuie să demisioneze pentru că nu mai poate conduce și reprezenta procurorii din România, cât timp numele lui este prezent într-un dosar DNA ca fiind beneficiarul unui 'folos necuvenit', adică a încălcat legea. Dacă domnul Nițu nu înțelege gravitatea situației și nu își dă demisia, atunci îi solicit ministrului Justiției să declanșeze procedura de revocare din funcție, potrivit legii, iar președintele Iohannis să o finalizeze cu decizie de revocare", subliniază fostul ministru al Justiției Monica Macovei într-un comunicat transmis, luni, Agerpres.
Ea spune că poziționarea procurorului general, respectiv "'abținerea" de la a face declarații și de la soluționarea cererii DNA privind efectuarea urmăririi penale față de fostul ministru Gabriel Oprea nu este suficientă și nu este o soluție".
Procurorul general Tiberiu Nițu a anunțat luni că se abține de la soluționarea solicitării DNA privind sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, urmând ca aceasta să fie realizată de prim-adjunctul său.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut luni sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială.