Din primele informații, mașina Monicăi Macovei s-a lovit de o motocicletă al cărei șofer s-a ales cu răni extrem de grave.
S-a întâmplat pe drumul național care leagă Mangalia de stațiunea 2 Mai.
Motociclistul a suferit mai multe politraumatisme și a fost transportat la Spitalul Județean Constanța de un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.
Cât despre fostul ministru Monica Macovei, aceasta este în afara oricărui pericol. Nu a suferit niciun fel de răni.
A fost evaluată din punct de vedere medical la fața locului, dar nu a fost nevoie de transportul ei la spital.
Fostul ministru a dat cu subsemnatul la poliție, a fost și testat pentru stabilirea alcoolemiei, rezultatul a fost 0. Chiar și așa, aceasta s-a ales cu dosar penal. Și asta pentru că, potrivit primelor cercetări, ea este cea care se pare că ar fi provocat acest accident.
După ce a trecut podul de la Mangalia, podul care leagă Mangalia de 2 Mai, la un moment dat ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, a intrat pe contrasens și l-a lovit pe motociclist. Bărbatul a fost aruncat pe asfalt și s-a ales cu răni grave.
Monica Macovei este cercetată pentru vătămare corporală.