Primul termen în dosarul în care Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost trimisă în judecată, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă a avut loc astăzi, la Judecătoria Mangalia.
Oricare va fi decizia Judecătoriei Mangalia, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară.
Motociclistul care a fost lovit de Monica Macovei, în accidentul rutier petrecut în luna octombrie 2022, și care a fost lăsat infirm de aceasta a oferit astăzi primele declarații.
Citește și: Mama lui Vlad Pascu, mutată în arest la domiciliu. Decizia este definitivă
"Sufăr și mai am de suferit destul. Din păcate, nu se vor rezolva problemele. Voi rămâne cu urmări grave. A fost greu de tot, nu cred că își poate închipui decât cineva care trece prin așa ceva. Preferam o altă variantă decât să sufăr atât de mult, nu vă spun care.
Cred că toată lumea are aceeași părere despre astfel de oameni (n.r. Monica Macovei). Nu am vorbit cu ea până acum. Eu mi-am dat seama ce fel de om din momentul în care am fost accidentat și nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau mai trăiesc”, a declarat bărbatul.
Acesta și a adus aminte că întregul incident s-a petrecut în câteva clipe și că nu a mai avut timp de reacție.
"Nu am avut timp nici să clipesc atunci. În mai puțin de o secundă s-a întâmplat. Nu am niciun mesaj pentru dumneai, decât să își schimbe caracterul. Medicii mi-au spus că nu mă voi recupera complet niciodată”, a precizat Ilie Constantin.
Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în urma accidentului de acum un an din Mangalia, când a intrat pe contrasens şi a lovit un motociclist.
Mai precis la data de 8 octombrie 2022, Monica Macovei conducea un autoturism pe DN 39, în apropiere de Mangalia, pe podul care duce spre 2 Mai-Vama Veche şi „din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”.