După o oră de audiere, Ridzi a părăsit sediul DNA,ea precizând la ieşire, că procurorii i-au prezentat învinuirile în dosarul "Ziua Tineretului" şi că a cerut un termen pentru a-şi pregăti apărarea. Ridzi a ţinut să declare că procurorii nu au probe noi şi că se va prezenta la DNA ori de câte ori va fi chemată. fostul ministru a refuzat totodată să comenteze acuzele la adresa sa în cadrul verificărilor comisiei parlamentare în cazul ministrului Turismului Elena Udrea.
Solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru Monica Iacob Ridzi a fost adoptată pe 27 iulie de plenul Camerei Deputaţilor. În scrisoarea trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, procurorul general Codruţa Kovesi a cerut începerea urmăririi penale şi pentru faptul că fostul ministru al Tineretului şi Sportului ar fi instigat la distrugerea unor informaţii compromiţătoare pentru angajaţi din MTS.
Monica Iacob-Ridzi este acuzată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, instigare la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate şi instigare la infracţiunea de ştergere de date informatice fără drept.
Prima infracţiune are în vedere modul în care au fost încheiate şi derulate contractele încheiate de MTS pentru organizarea "Zilei Tineretului", pe care procurorii îl consideră că ar fi prejudiciat bugetul ministerului, în condiţiile în care cele trei contracte de prestări servicii au fost acordate fără ca, în prealabil, să fie organizată şi derulată vreo procedură de atribuire. Procurorii mai arată că fostul ministru şi o serie de funcţionari ai acestui minister au organizat defectuos recepţia serviciilor ce formau obiectul contractelor, cu consecinţa efectuării unor plăţi duble pentru o parte din prestaţii, supraevaluarea altora ori efectuarea plăţilor pentru servicii neefectuate şi prin alocarea de sume din bugetul MTS.
Iacob-Ridzi mai este învuinuită şi pentru faptul că a încercat să acopere indiciile compromiţătoare referitoare la cele trei contracte, prin întocmirea ulterioară a unor înscrisuri care atestă în mod nereal derularea procedurii de achiziţie
Fostul ministru riscă să mai fie chemat în instanţă pentru faptul că ar fi încercat să ascundă procurorilor informaţii relevante în acest caz pe care le-a şters cu concursul unor complici din baza electronică de date a ministerului.
comunicare şi organizare de evenimente, se arată în documentul citat.
Antena3.ro