Antena 3 CNN a obținut în exclusivitate imagini cu accidentul de pe Autostrada A4, în care au fost implicate un microbuz și un TIR.
Camerele de supraveghere au surprins momentul în care camionul spulberă pur și simplu microbuzul care staționa pe banda de urgență și îl aruncă peste parapet.
Nenorocirea s-a produs ieri, în jurul orelor 16, pe autostrada A4. 12 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre victime fiind transportată cu elicopterul la spital.
„În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat în afara părții carosabile la o diferență de nivel de aproximativ 4 m. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea eficientă a evenimentului și suplimentarea resurselor medicale, s-a activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Constanța. La fața locului au fost alocate 2 mașini de stingere, 1 echipaj de descarcerare, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 2 ambulanțe SMURD, 1 Spital Mobil, 6 ambulanțe SAJ și 1 elicopter SMURD”, transmitea, ieri, ISU.
Din nefericire, la doar câteva ore după ce a ajuns la spital, una dintre victime, un bărbat de 62 de ani, a decedat din cauza rănilor grave suferite.
Totodată, femeia transportată cu elicopterul SMURD se află în stare gravă pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean.
Celelalte nouă victime, inclusiv șoferul de TIR, se află internate în spital.