Antena 3 CNN Actualitate Momentul în care Klaus Iohannis refuză steagul secuiesc

Momentul în care Klaus Iohannis refuză steagul secuiesc

1 minut de citit Publicat la 12:18 18 Iul 2017 Modificat la 12:18 18 Iul 2017
o_1blafth3ks94uf31gbe1u214de8.jpg
Foto: Antena 3

Președintele Klaus Iohannis a refuzat să atingă steagul secuiesc, pe care primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, a încercat să i-l ofere, la dezbaterea cu aleșii locali din Covasna și Harghita.

Primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, i-a oferit preşedintelui un steag al Ţinutului Secuiesc, iar în replică şeful statului a cerut consilierilor săi un steag al României, pe care i l-a înmânat lui Raduly Kalman.

Klaus Iohannis a afirmat că descentralizarea este obligatorie în România, iar regionalizarea este "de dorit", însă s-a arătat împotriva ideii autonomiei, după ce şeful CJ Covasna a cerut acest lucru pentru zona Ţinutului Secuiesc, explicând că este o idee respinsă şi la nivel european, pentru că "inhibă dezvoltarea".

Klaus Iohannis, întâmpinat cu imnul secuiesc la Miercurea Ciuc

Preşedintele Klaus Iohannis a început astăzi un turneu prin ţară cu o vizită în secuime, în judeţele Harghita şi Covasna. Se pare că şeful statului se pregăteşte deja pentru al doilea mandat la Cotroceni, printr-o ampla campanie de imagine, deși au mai ramas doi ani și jumătate până la alegeri.

Vizita de astăzi, în județele cu populație majoritar maghiară, ar putea aduce surprize. Liderul Ținutului Secuiesc i-a trimis deja o scrisoare președintelui în care îi enumeră revendicarile maghiarilor din zonă.

Iohannis: ”Autonomia pe criterii etnice nu este de dorit”

Ulterior, Iohannis a declarat că nu a știut că va fi primit cu imnul secuiesc, la Miercurea Ciuc.

”Nu am știut dar, recunosc că am luat-o ca și un semn de respect dacă cei din sală care au cantat au dorit asta să îmi prezinte, eu am ascultat ce mi-au cantat și am trecut mai departe. E important să ascultăm și ce vine din sufletul oamenilor, nu numai ce vine din protocol”, a spus Klaus Iohannis, la finalul dezbaterii „Coerenţă şi transparenţă – exemple de bune practici la nivelul judeţelor Harghita şi Covasna”, cu reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţele Harghita şi Covasna.

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close