Au fost momente de groază într-o şcoala generală din comuna Rediu, judeţul Galaţi. Bucăţi de tencuială s-au desprins din plafon în sălile în care învaţă copiii, deşi şcoala a fost renovată de curând. Şi nu este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva. În urmă cu două săptămâni, într-o altă sală s-au desprins bucăţi de tencuială chiar în timpul orei. Atunci, una dintre profesoare a fost rănită.
Anul trecut, Ministerul Educaţiei a alocat 1, 3 milioane de lei pentru renovarea şcolii într-un program cu Banca Mondială. Sălile în care învaţă elevii reprezintă însă un adevărat pericol. Bucăţi de tencuială au început să se desprindă din tavan.
Până şi profesorii se roagă în fiecare zi să nu se întâmple o nenorocire, iar situaţia nu pare că se va rezolva prea curând. Firma care s-a ocupat de renovarea sălilor este în insolvenţă. Conducerea şcolii şi Inspectoratul şcolar au făcut deja sesizări la Ministerul Educaţiei, dar nu este exclus ca la final să se decidă repararea clădirii cu bani de la bugetul local.