Antena 3 CNN Actualitate Medicul Mohamad Yassin, din dosarul lui Hayssam, condamnat la trei ani de închisoare

Medicul Mohamad Yassin, din dosarul lui Hayssam, condamnat la trei ani de închisoare

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:01 26 Oct 2016 Modificat la 12:01 26 Oct 2016
mohammad.jpg
Foto: pixabay.com

Mohamad Yassin a fost condamnat marți, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut două milioane de euro pentru a interveni în obținerea unei decizii de anulare a pedepsei cu închisoarea a lui Omar Hayssam, potrivit reporterntv.ro.

În același caz, Fadel Tahli a fost condamnat la doi ani și șase luni cu suspendare. Decizia magistraților Tribunalului București nu este definitivă.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2014 - martie 2015, Mohamad Yassin, direct și prin intermediul lui Tahli Fadel, a cerut de la două persoane, denunțătoare în cauză, suma de aproximativ două milioane de euro, spunând că ar putea influența organe judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, astfel încât persoana condamnată să fie pusă în libertate.

Persoana condamnată este unul dintre denunțătorii din acest dosar. Conform unor surse judiciare, Omar Hayssam i-ar fi denunțat pe Mohamad Yassin și Tahli Fadel.

×
Etichete: condamnare
x close