Antena 3 CNN Actualitate Noi modificări pentru românii care îşi fac buletin. Excepţii de la legea nouă care spune că nu pot fi mai mult de 10 persoane la aceeaşi adresă

Noi modificări pentru românii care îşi fac buletin. Excepţii de la legea nouă care spune că nu pot fi mai mult de 10 persoane la aceeaşi adresă

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 00:00 19 Iun 2023 Modificat la 00:00 19 Iun 2023
bloc chiriasi buletin pixabay
Alte modificări pentru românii care îşi fac buletin. Excepţii de la legea nouă care spune că nu pot fi mai mult de 10 persoane la aceeaşi adresă Sursa foto: pixabay.com

Limita de zece persoane ce se pot înregistra la aceeași adresă cu domiciliul sau reședința nu se aplică în cazul rudelor.

Printr-o lege apărută acum câteva zile s-a stabilit că la aceeași adresă nu se mai pot înregistra mai mult de 10 persoane, indiferent dacă este vorba despre domiciliu sau reședință. 

Totuși, noua regulă nu se aplică celor ce locuiesc în casa unei rude.

Legea 162/2023, în vigoare din 10 iunie, a adus mai multe modificări Ordonanței de urgență 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Una dintre noutăți este limitarea numărului de persoane care își pot stabili domiciliul sau reședința la o adresă. 

Mai precis, potrivit Legii 162/2023, "nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor - n.r.) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă".

Similar, restricția se aplică și în cazul înscrierii în actul de identitate a mențiunii privind reședința, adică în cazul obținerii vizei de flotant.

Limitarea nu se aplică însă și "în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresa membrilor familiei extinse", după cum apare în noua lege.

Conform actului normativ, prin familie extinsă se înțelege titularul dreptului locativ, soțul sau soția acestuia, rudele (ale proprietarului sau ale soțului/ soției) în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la gradul al patrulea.

De pildă, când vorbim de grad de rudenie în linie dreaptă, rude de gradul întâi sunt copiii şi părinţii, iar de gradul al doilea, nepoţii şi bunicii. 

Pe de altă parte, în linie colaterală, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, de gradul al treilea, iar verii primari, de gradul al patrulea, potrivit avocatnet.ro.

În plus, OUG 97/2005 stabilește acum că persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin au 15 zile la dispoziție pentru a-și schimba actele sau pentru a-și face mutația, altfel riscă amenzi.

×
Etichete: adresa buletin
x close